În opt ani, bugetul Ministerului Sănătăţii şi al Casei de Asigurări s-a dublat

Aproape 78 miliarde de lei au bugetate ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) în 2023, adică dublu faţă de 2015, când doar 30 miliarde de lei intrau în sistem prin cele două instituţii. Din banii care ajung la minister şi la CNAS sunt plătite salariile medicilor, sunt decontate serviciile medicale şi […]

Manifestaţie la Paris pentru impunerea de sancţiuni împotriva soţiei unui oficial rus

Zeci de manifestanţi au cerut duminică, la Paris, ca Uniunea Europeană să-şi extindă sancţiunile împotriva Rusiei asupra soţiei viceministrului rus al Apărării, acuzat de eludarea măsurilor coercitive europene. Protestatari la Paris FOTO AFP Timur Ivanov, aflat sub sancţiuni europene din octombrie, a divorţat de soţia sa Svetlana Maniovich în vara anului 2022 pentru a o […]

Cheltuielile militare în Europa au atins cel mai înalt nivel de după Războiul Rece

Creşterea din Europa a ajutat cheltuielile militare globale să atingă al optulea record consecutiv, ajungând la 2.240 de miliarde de dolari, adică 2,2% din produsul intern brut mondial, potrivit Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI). „Acest lucru este determinat de războiul din Ucraina, care duce la creşterea cheltuielilor bugetare europene, dar […]

Polonia dorește să aibă cea mai puternică armată terestră din Europa

Polonia a început construcția uneia dintre cele mai puternice armate din Europa şi este pe cale să aibă cea mai puternică armată terestră din regiune în termen de doi ani, potrivit ministrului Apărării, Mariusz Blaszczak. FOTO EPA EFE Ministrul Apărării Mariusz Blaszczak a făcut publică intenția Poloniei la un eveniment de campanie în afara capitalei […]

Joe Biden a ales-o şefă de campanie pentru scrutinul din 2024 pe Julie Chavez Rodriguez

Președintele american, Joe Biden, a numit-o pe Julie Chavez Rodriguez şefă de campanie pentru alegerile prezidenţiale din 2024.  Foto Profimedia Julie Chavez Rodriguez ocupă în prezent postul de directoare a Biroului pentru Afaceri Interguvernamentale de la Casa Albă. Ea a acceptat propunerea, potrivit unor surse familiare pe acest subiect, relatează Agerpres. Rodriguez a fost director […]

AEM: Poluarea aerului ucide anual 1.200 de copii şi adolescenţi în Europa

Poluarea aerului provoacă moartea prematură a cel puţin 1.200 de copii şi adolescenţi în fiecare an în Europa, potrivit unui raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM) publicat luni, chiar dacă tendinţa este una de îmbunătăţire, transmite AFP. FOTO Pixabay La fel ca pentru adulţi, această poluare reprezintă principalul risc de mediu pentru sănătatea minorilor […]