După ce a dat vina pe Putin pentru inflație, Iohannis spune că România prosperă în ciuda războiului (Video)

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în Argentina, la finalul turneului în America Latină, spune că vizita a oferit prilejul unei mai bune cunoașteri reciproce care să ducă la o intensificare a schimburilor comerciale bilaterale, pentru că ţara noastră prezintă „oportunităţi enorme” pentru investitori. Astfel, deși acum aproape un an susținea că nu Guvernul sau Parlamentul de […]

Tensiuni neobișnuite între Norvegia şi Suedia în urma unui incident aerospațial

Norvegia şi-a exprimat marţi o iritare puţin întâlnită faţă de Suedia vecină care nu ar fi avertizat-o imediat în legătură cu prăbuşirea accidentală a unei rachete pe teritoriul său, care nu a provocat victime sau pagube, notează AFP. Granița suedezo-norvegiană. Foto: Arhiva Adevărul Aparatul a fost lansat luni de la Centrul spaţial Esrange din Kiruna, […]

Serbia își va schimba strategia de politică externă pe baza cooperării cu țările prietene

Președintele Aleksandar Vučić a menționat anterior că Serbia își va schimba politica externă față de Ucraina după ce aceasta a votat admiterea nerecunoscutului stat Kosovo în Consiliul Europei. Președintele Aleksandar Vučić. Foto: Profimedia Guvernul sârb va dezvolta o nouă strategie de politică externă care se va concentra pe apropierea de țări care sunt „prietenii” Serbiei, […]

O discuţie aşezată poate garanta sustenabilitatea

Întrebat, marţi, la Buenos Aires, dacă găseşte măsura supraimpozitarea veniturilor bugetarilor cu salarii mari ca fiind una oportună, preşedintele României, Klaus Iohannis, spune că este nevoie de o „discuţie aşezată” şi că oricum sunt mult mai multe categorii cu venituri mai mari decât cele ale preşedintelui. „Cred că între timp ar fi un număr considerabil […]

Biden, o alegere bună doar contra lui Trump

Joe Biden este unul dintre ultimii mari transatlantici aflați alături de NATO. În vremuri de război, acest lucru este liniștitor. Dar poate el izbândi și împotriva unui alt adversar decât Trump? Președinților americani le place să se considere cei mai puternici bărbați (până acum, nu a existat nicio femeie) din lume. Dincolo de întrebarea dacă […]

Politico: Contraofensiva Ucrainei va fi balamaua acestui război. Faza crucială în care se află conflictul

Kievul este foarte conștient că are nevoie de câștiguri teritoriale mari și că soarta acestui război ar putea să atârne în balanță — mai mult din motive geopolitice decât orice altceva. Ucrainenii se pregătesc pentru contraofensivă FOTO Profimedia „Toate războaiele se bazează pe înșelăciune”, potrivit lui Sun Tzu. În cartea sa „Arta războiului”, vechiul strateg […]