Al doilea cel mai mare lanţ de fast-food din lume se vinde. Cine va prelua Subway, lanaţul cu aproximativ 37.000 de restaurante în peste 100 de ţări

Tranzacţia va face din Roark Capital unul dintre cei mai mari operatori de restaurante din lume. Acesta controlează Inspire Brands, proprietarul unor lanţuri de restaurante, printre care Jimmy John’s, Arby’s, Baskin-Robbins şi Buffalo Wild Wings. Subway are aproximativ 37.000 de restaurante în peste 100 de ţări. în România compania are aproximativ 40 de restaurante. Cele […]

Guvernul va face două rectificări bugetare până la finalul anului (Surse)

Guvernul va face în acest an două rectificări bugetare, prima în luna septembrie şi o a doua, spre finalul anului, în luna noiembrie, au informat surse guvernamentale. Potrivit acestora, Ministerul Dezvoltării şi cel al Transporturilor vor fi principalii beneficiari ai rectificării din luna septembrie. Totodată, sursele citate au precizat că, în discuţiile purtate cu preşedintele […]

Putin, prima reacție după moartea lui Prigojin: „A avut un parcurs dificil și a făcut greșeli grave”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a vorbit pentru prima dată despre accidentul aviatic de miercuri seara. Vladimir Putin și Evgheni Prigojin FOTO Profimedia Acesta a confirmat că Evgheni Prigojin a murit în urma prăbușirii avionului său. El transmite condoleanțe familiilor celor decedați și îl descrie pe fondatorul grupului Wagner drept „un om de afaceri talentat”, scrie […]

Ciolacu anunță că Guvernul își va asuma răspunderea pe reformă fiscală: Miliarde de euro ajung în buzunarele unor șmecheri! UPDATE Opoziția anunță două moțiuni de cenzură separate

Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală și cele pentru combaterea evaziunii. „Vreau să anunț că Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pe pachetul legislativ care vizează reforma aparatului de stat, măsurile de echilibrare fiscală și cele pentru combaterea […]

Venit minim pentru jucătorii de tenis. Ce salariu le va oferi ATP

Sursă: Hepta ATP va garanta în premieră jucătorilor săi un venit minim, în cadrul Programului „Baseline”, un experiment care va începe în 2024 și va ține trei ani. Programul va garanta un venit minim pentru cei mai bine clasați 250 de jucători de simplu în fiecare sezon. Pentru 2024, nivelurile sunt stabilite la 300.000 de […]

Companiile de petrol şi gaze produc doar 0,3% energie electrică din surse regenerabile, în ciuda promisiunilor de a contribui la atingerea obiectivului de neutralitate climatică

„The Dirty Dozen: The Climate Greenwashing of 12 European Oil Companies” a analizat rapoartele anuale pe 2022 ale principalelor şase companii globale de combustibili fosili (Shell, TotalEnergies, BP, Equinor, Eni şi Repsol) şi ale altor şase companii europene de petrol şi gaze (OMV, PKN Orlen, MOL, Wintershall DEA, Petrol Group şi Ina Croaţia), dezvăluind că […]

Coreea de Nord a anunțat eșecul unei noi încercări de a lansa un satelit de spionaj

Coreea de Nord a anunțat că a doua încercare în ultimele trei de a plasa pe orbită un satelit de spionaj a eșuat și a promis o nouă încercare pentru luna octombrie, relatează AFP, scrie Agerpres. Lansare rachetă Coreea de Nord FOTO: Shutterstock Conform agenţiei de presă nord-coreene ACTC, această „a doua lansare a satelitului […]