PNL acuză: Reprezentanții PSD și-au coordonat ieșirile după un punctaj de partid, pentru a gafa pe pensii

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe acuză că reprezentanţii PSD şi-au coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a acoperi o gafă făcută de ministrul Muncii, care a anunţat nişte cifre eronate privind creşterile de pensii. „Din punctul meu de vedere, reprezentanţii PSD şi-au coordonat ieşirile după un punctaj de partid, pentru a […]
Scandal lângă România. Ungaria şi Bulgaria sunt la cuţite. Budapesta a cerut UE să deschidă o procedură împotriva Sofiei / Serbia reclamă şi a veciunul nostru de la Sud de Dunăre

Bulgaria consideră că taxa, pe care a impus-o în octombrie, va reduce poziţia privilegiată a companiei energetice ruseşti de stat Gazprom în sud-estul Europei şi va descuraja influenţa rusă în regiune. Însă taxa a stârnit furia Serbiei, precum şi a Ungariei, ţară membră a UE, care depind în mare măsură de gazul rusesc care vine […]
Serbia a aprobat lista coaliției „Serbia Împotriva Violenței”, listă care include și Partidul Român

Comisia naţională electorală din Serbia a aprobat joi seară lista electorală a coaliţiei „Serbia Împotriva Violenţei”, pentru participarea la alegerile parlamentare anticipate din 17 decembrie, informează agenţia Tanjug, conform Agerpres. Serbia împotriva violenței. Foto: arhiva adevărul Lista electorală a acestei coaliţii are 17.600 semnături valide din punct de vedere legal, a confirmat comisia electorală. Coaliţia […]
Cea mai mare bancă din lume, forţată să tranzacţioneze prin intermediul unui stick USB

Acest lucru a forţat ICBC să trimită detaliile de decontare necesare acelor părţi prin intermediul unui mesager care avea asupra sa un stick de memorie, în timp ce instituţia de credit deţinută de statul chinez se grăbea să limiteze pagubele, scrie agenţia americană de ştiri Bloomberg, citată de ZF. Rezolvarea – descrisă de participanţii la […]
Răspunsul companiilor de top din industria modei la protestele violente ale salariaților din Bangladesh

Bangladeshul a fost cuprins de proteste violente, timp de două săptămâni. Mii de lucrători din industria textilă au ieșit în stradă, în speranța unor salarii mai bune pentru cei patru milioane de muncitori din întreaga țară. Companii renumite, precum H&M, Puma sau Levi’s au venit cu declarații. Proteste violente ale angajaților în confecții din Bangladesh […]
Fost ministru leton de interne, condamnat la închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei

Tribunalul din Riga a condamnat joi un fost ministru leton de interne, Janis Adamsons, şi pe complicele acestuia Ghennadi Silonov, la opt şi respectiv şapte ani şi jumătate de închisoare pentru spionaj în favoarea serviciilor secrete ruse. Un fost ministru leton spiona pentru Rusia FOTO Shutterstock „Adamsons a adunat informaţii secrete şi neclasificate în favoarea […]
Exclusiv Netanyahu și Hamas au avut un scop comun. E nevoie de protectorat internațional în Gaza. Acest război trebuie să continue Interviu cu Fania Oz-Salzberger

Fania Oz-Salzberger este intransigentă în ceea ce privește guvernările succesive ale lui Benjamin Netanyahu și Likud: Astăzi ne uităm la consecințele teribile ale tragicei greșeli a lui Netanyahu, a ideii lui că Hamas poate fi folosit împotriva palestinienilor moderați, spune istoricul, într-un interviu telefonic cu spotmedia.ro. Netanyahu trebuie să plece acum, e absurd să mai […]
Departamentul de Stat aprobă o posibilă vânzare de 2,53 miliarde de dolari a tancurilor M1A2 Abrams către România

Agenția de Cooperare în Securitate pentru Apărare a arătat într-o declarație că un posibil acord ar promova politica externă a SUA, precum și obiectivele de securitate națională. Tanc Abrams. Foto: Getty Images Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare a 54 de tancuri și echipamente M1A2 Abrams către România pentru 2,53 miliarde de […]
Gheorghe Falcă nu exclude o colaborare a PNL cu polul de dreapta format din USR, PMP și partidul lui Orban

Foto: Facebook/Gheorghe Falcă Vrei să fii corect informat? Susține și tu jurnalismul responsabil! Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă nu exclude o colaborare a formaţiunii liberale cu viitorul pol de dreapta format din USR, PMP şi Forţa Dreptei. Gheorghe Falcă spune că hotărârea PNL de a merge separat de PSD la alegerile din 2024 „e o decizie […]