Șor afirmă că Statele Unite caută un înlocuitor pentru Maia Sandu

O campanie rusă de dezinformare induce ideea implicării SUA în alegerile din Republica Moldova. Agentul de influență este în acest caz Ilan Șor. Potrivit președintelui Partidului Șor, Statele Unite „au întotdeauna două sau trei opțiuni”. Statele Unite caută deja un înlocuitor pentru Maia Sandu, care deține funcția de președinte al Republicii Moldova a declarat Ilan […]
Indicele BET a crescut luni cu 0,3% şi se apropie din nou de maxime

Cu 0,29% s-a apreciat BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, în prima şedinţă de tranzacţionare de săptămâna aceasta, la 15.741,9 puncte, aproape de maximul de 15.803 de puncte de la jumătatea lunii trecute, scrie Ziarul Financiar. Citeste mai mult
Blocaj în coaliție pe comasare. Nici azi nu s-a ajuns la un acord, alegerile ar putea să aibă loc la termen UPDATE

Liderii coaliţiei nu au ajuns, luni, la un acord privind comasarea alegerilor locale cu europarlamentare şi parlamentare cu prezidenţiale. Astfel, este posibil ca cele patru runde de alegeri să aibă loc la termen, au declarat surse politice. Până în prezent, se ştie doar data alegerilor europarlamentare, stabilite la nivel european în 9 iunie. Potrivit surselor, […]
Criptomonedele sunt din nou pe val. Bitcoin urcă la 50.000 de dolari pentru prima dată din 2021 încoace

Cea mai mare criptomonedă din lume a crescut cu aproximativ 16,3% până acum în acest an, atingând luni cel mai ridicat nivel din 27 decembrie 2021 încoace. Bitcoin a înregistrat luni o creştere cu 5,58%, ajungând la 50.196 dolari, notează Reuters. Criptomoneda şi-a triplat valoarea de la începutul anului 2023, revenind de la o cădere de […]
Ciucă: PNL trebuie să aibă propriul său candidat la prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni la sediul partidului, înainte de şedinţa de coaliţie în care se discută variantele de comasare a alegerilor şi calendarul acestora, că nu se pune problema unor candidaţi unici ai coaliţiei şi că PNL trebuie să aibă propriul său candidat la prezidenţiale, pentru că este sănătos pentru democraţie. Întrebat […]
Un camionagiu și-a dat demisia la câteva minute după ce el și soția sa au câștigat la loto: „Cred că e timpul să iau o pauză“

Un șofer de camion din Marea Britanie și-a dat demisia la câteva minute după ce a aflat că el și soția sa au câștigat la loto, relatează Business Insider. Șofer de camion FOTO Shutterstock Tony Hedley, în vârstă de 68 de ani, și soția sa, Christine, au câștigat 166.666 de lire sterline fiecare, adică aproximativ […]
Brazilia nu se califică la Jocurile Olimpice

Brazilia rămâne pe locul 3, cu 3 puncte şi nu-şi vor apăra dublul titlu. Argentinienii, câştigători în 2004 şi 2008, se califică pentru Paris 2024. În cursul serii, Paraguay a trecut de Venezuela şi a obţinut al doilea bilet pentru prestigioasa competiţie din vară. Brazilia avea nevoie doar de o remiză pentru a-şi asigura locul […]
Ministrul german de Finanţe afirmă că ieşirea Germaniei din UE ar ruina economia ţării

Piaţa unică a UE este de „cea mai mare importanţă” pentru motorul Europei, iar un aşa-numit „Dexit” ar fi cel mai rău scenariu posibil pentru Germania, care depinde de exporturi, a declarat Christian Lindner, într-un interviu acordat Bloomberg. „Ne-ar ruina economia”, a adăugat el. „De aceea trebuie să le spunem oamenilor: «Bine, poate că nu […]
Biden intră în campanie pe TikTok, aplicația cu care până de curând guvernul american era în război (Video)

Preşedintele american Joe Biden a postat în weekend un clip de 26 de secunde pe TikTok, după ce guvernul american a criticat în mod violent această aplicaţie chinezească, o platformă care-i acordă octogenarului o cale de acces către tineri alegători. Nicio măsură federală în vederea unei restrângeri pentru TikTok nu mai pare să fie avută […]
Aliații cred că SUA devin din ce în ce mai puțin de încredere, indiferent de cine câștigă alegerile

Pe măsură ce cresc șansele unei confruntări între Joe Biden și Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA, aliații Americii se pregătesc pentru o perioadă agitată. Mulți se tem că un al doilea mandat al lui Trump ar fi un cutremur, dar cutremurele abundă deja – și cresc îngrijorările că SUA ar putea deveni mai […]