Autoritățile sârbe solicită țărilor lumii să se opună adoptării rezoluției ONU privind Srebrenica

Președintele sârb Aleksandar Vucic a declarat, în ajunul unei întâlniri la ONU, că țara sa nu are nicio șansă împotriva „celor mari și puternici care cred că pot face ceea ce vor”. Aleksandar Vucic. Foto: EPA-EFE Autoritățile Republicii Serbia solicită statelor membre ONU să se opună adoptării rezoluției privind Srebrenica, se precizează într-un mesaj publicat […]
Amenzi de zeci de mii de lei pentru distribuitorii şi comercianţii care lucrează cu furnizori de produse ambalate care nu respectă legea

Reprezentanţii Administraţiei Fondului pentru Mediu pot solicita societăţilor economice care distribuie bunuri sau le comercializează să ofere informaţii cu privire la lista furnizorilor cu care colaborează. Scopul solicitării este ca autorităţile să verifice dacă aceşti din urmă agenţi economici, care funcţionează drept furnizori de produse ambalate, îşi îndeplinesc obligaţiile de întocmire a declaraţiilor pentru ambalajele […]
Cum pot fi învinse mafia pădurilor și mafia gunoaielor

România ocupă locul 1 în Uniunea Europeană în ceea ce privește decesele din cauze prevenibile sau tratabile, iar poluarea este una dintre cauzele principale. Se estimează că, anual, mor peste 25.000 de români din cauza poluării. Iar la problemele legate de calitatea aerului adăugăm tăierile ilegale de păduri și managementul defectuos al deșeurilor, cu impact […]
Zborul Singapore Airlines: „Boeing-ul 777 a trecut prin turbulețe ultra-severe”

Aeronava Boeing 777 a Singapore Airlines, care zbura de la Londra către Singapore, cu 211 pasageri și 18 membrii de bord, a fost zguduită de turbulețe ultra-severe. Imagini din avionul Londra-Singapore Photo credit: Thairath/Facebook Avionul Boeing 777-300ER care avea destinația Singapore a fost deviat marți spre Bangkok în urma unui indicent sever, după turbulențe masive, […]
Culoarele de solidaritate create în urmă cu 2 ani au apropiat Ucraina şi Moldova de UE

Create iniţial pentru evitarea blocadei impuse de Rusia în Marea Neagră asupra exporturilor ucrainene de cereale, coridoarele de solidaritate au evoluat pentru a acoperi comerţul din toate sectoarele. Ele permit Ucrainei şi Republicii Moldova să exporte diverse mărfuri către pieţele mondiale, garantând în acelaşi timp faptul că importurile esenţiale ajung în Ucraina. Pe termen lung, […]
Mărturia unui comandat ucrainean despre lupta înverșunată de 16 ore cu forțele de elită Spețnaz ce năvăliseră peste graniță

Un comandant din forțele speciale ucrainene a oferit o mărturie despre cum a reușit să țină piept atacurilor unităților de elită rusești Spețnaz, pentru a le înfrâna avansul mai adânc în regiunea nord-estică Harkov, în cursul incursiunii transfrontaliere din 10 mai, relatează publicația britanică „The Times”. Soldați ucraineni instruiți să utilizeze un obuzier Caesar FOTO […]
Urmeaza sa devii mamica? Pune in aplicare aceste sfaturi esentiale pentru a avea o sarcina sanatoasa!

Sarcina este un moment deosebit in viata unei femei, marcat de emotii puternice si schimbari semnificative. Este o perioada de anticipare, de pregatire pentru sosirea unui nou membru al familiei, dar si de adaptare la noile responsabilitati. Pe langa bucurie si entuziasm, sarcina aduce si o serie de provocari, atat fizice, cat si emotionale. De […]
Analiştii financiari văd o creştere economică de 1,9% în 2024 şi un deficit bugetar de 5,7%

Datele colectate de CFA în luna aprilie 2024 mai arată că, pentru orizontul de 6 luni, aproape 88% dintre analiştii financiari incluşi în sondajul lunar anticipează un curs valutar de 5,0172 lei/euro, scrie Ziarul Financiar. În ceea ce priveşte indicatorul de încredere macroeconomică al CFA, acesta a scăzut în luna aprilie cu 12,3 puncte până […]
Nicușor Dan spune că a primit 310.000 de euro de la cetățeni, toți români. Și vrea să ia credit de la bancă de 660.000 de lei

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, spune că în precampanie a primit în jur de 2,1 milioane de lei, adică 400.000 de euro, din care 100.000 de euro de la USR şi restul, 310.000 de euro, donaţii de la cetăţeni. Pentru campanie, poate cheltui 660.000 de lei, potrivit legii. El intenţionează să-i împrumute de la bancă. Primarul […]
Zelenski, între Churchill și Chaplin: „Cine sunt eu? Sunt președintele Ucrainei”

Președintele Volodimir Zelenski a ajuns la finalul celor cinci ani de mandat, trecând prin „vremuri întunecate”, în fruntea Ucrainei. Pe 20 mai 2019, Volodimir Zelenski depunea jurămîntul în Parlament și își începea mandatul de cinci ani ca președinte al Ucrainei. Următoarele alegeri prezidențiale au fost stabilite pentru 31 martie 2024, dar invazia Rusiei a trecut […]