Cine vrei să te reprezinte în Parlamentul European? O comparație între candidații principalelor partide

Alianța Dreapta Unită are cei mai buni candidați pentru Parlamentul European – singura echipă care poate garanta că modernizarea României și apartenența noastră la Uniunea Europeană vor continua, iar România se va dezvolta într-o Europă a bunăstării, a democrației și a statului de drept. Candidați care au avut deja contacte serioase cu instituțiile UE, care înțeleg mecanismele […]
Vacanţă de coşmar: cel puţin patru morţi şi 20 de răniţi după ce acoperişul unui restaurant din Mallorca s-a prăbuşit

Acoperișul unui restaurant din Mallorca, populară insulă turistică din Spania, s-a prăbușit joi seară, provocând moartea a cel puţin patru persoane și rănirea altor 20, au anunțat salvatorii locali. Salvatorii caută sub dărâmături eventuale victime, FOTO EPA Incidentul a avut loc în zona turistică Playa de Palma, din Mallorca, într-un restaurant aflat pe faleză, pe […]
Din cauza inflaţiei, băncile centrale din Ungaria şi Cehia vor încetini reducerile de dobânzi, în timp ce în Polonia reducerile vor fi reluate de-abia din 2025

În Ungaria, deşi a indicat posibilitatea unei noi reduceri a dobânzilor în iunie, Barnabas Virag, vicepreşedintele băncii centrale a ţării (MNB) a îndemnat la prudenţă în legătură cu optimismul excesiv privitor la noi reduceri de dobânzi în a doua parte a anului, scrie Hungary Today. Ultima reducere de 50 de puncte bază până la 7,25% […]
Ciucă nu știa de majorarea salariului minim: De regulă, toate aceste aspecte se discută în coaliție

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost luat prin surprindere de anunţul premierului Marcel Ciolacu, cum că salariul minim pe economie va creşte din iulie. Şeful liberalilor a afirmat că toate aceste aspecte care au vizat decizii importante au fost discutate, de regulă, în coaliţie. Nicolae Ciucă a fost întrebat, joi, la Euronews România, dacă este […]
Cartonașul roz va fi introdus oficial la Copa America 2024

Copa America va testa în premieră cartonaşul roz. Acesta îi va permite unei formaţii să facă o a șasea schimbare. Se vor proteja, astfel, fotbaliştii care au parte de contacte dure în partea superioară a corpului. Copa America va testa în premieră cartonaşul roz. Acesta îi va permite unei formaţii să facă o a șasea […]