S-a cerut suspendarea comisarului european ungar pe durata anchetei privind spionajul Ungariei în instituţii ale UE. România, dată ca exemplu într-o replică

Se fac presiuni în Parlamentul European pentru suspendarea comisarului ungar pe durata anchetei privind suspiciunile de spionaj în instituţii europene care planează asupra Ungariei.  Au fost presiuni în PE pentru suspendarea comisarului ungar. FOTO EPA EFE  Eurodeputaţii din grupurile proeuropene au cerut miercuri seară, în plenul Parlamentului European, suspendarea comisarului european al Ungariei Oliver Varhelyi, pe […]

Washingtonul anunță o „înăsprire majoră” a sancțiunilor împotriva Moscovei

Secretarul Trezoreriei americane, Scott Bessent, a declarat miercuri că Washingtonul va anunța o nouă rundă de sancțiuni împotriva Moscovei, în urma amânării pe termen nelimitat a unei întâlniri dintre Donald Trump și Vladimir Putin la Budapesta, Ungaria, pe tema războiului din Ucraina, potrivit Le Figaro. „Vom anunța, fie astăzi târziu, după închiderea (bursei de pe […]

Drulă depune o lege pentru aplicarea referendumului lui Nicușor Dan: E un text pe care președintele l-a văzut (Video)

Deputatul USR Cătălin Drulă va depune în Parlament un proiect de lege pentru punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 24 noiembrie 2024. În cadrul referendumului local, majoritatea bucureștenilor a fost de acord ca repartizarea între Primăria București și primăriile de sector a impozitelor pe venit, precum și a taxelor și impozitelor locale, să fie […]

Vladimir Putin a supravegheat exerciții nucleare strategice în Rusia. Kremlinul mizează pe continuarea conflictului din Ucraina. Ce au promis generalii ruși?

Președintele rus Vladimir Putin a supervizat personal, miercuri, un exercițiu planificat al forțelor nucleare strategice ale Rusiei, a anunțat Kremlinul. Când în impas, Vladimir Putin agita armele nucleare/FOTO:X În cadrul simulării, a fost lansată o rachetă balistică intercontinentală de tip Yars de la Cosmodromul Plesetsk spre poligonul de testare Kura, situat în regiunea Kamceatka. În […]

Vom veni cu o Carte Neagră a agriculturii românești

După ce moțiunea a picat, liderul AUR, George Simion, a anunțat că săptămâna viitoare AUR va prezenta o Carte Neagră a agriculturii românești, un document care va arăta dezastrul creat în agricultură de actualul ministru. George Simion a criticat dur modul în care Guvernul gestionează agricultura românească, acuzându-l pe ministrul Florin Barbu că a distrus […]

PSD a plecat iar din ședința coaliției. Grindeanu îl amenință pe Bolojan: Dacă reforma pensiilor pică și a doua oară la CCR, Guvernul trebuie să plece

PSD a plecat iar din ședința coaliției, iar Sorin Grindeanu amenință cu consecințe politice dure pentru premierul Ilie Bolojan, dacă acesta refuză dialogul privind reforma Justiției. Liderul interimar al PSD avertizează că, în lipsa colaborării cu sistemul de justiţie, proiectul privind pensiile speciale riscă din nou respingerea la Curtea Constituțională şi atunci Guvernul chiar trebuie […]

Președintele din Peru a declarat stare de urgență pentru treizeci de zile

Guvernul peruan a aprobat marți, instituirea unei stări de urgență pentru o perioadă de 30 de zile în regiunea capitalei Lima și în Callao, principalul port al țării. Măsura, care a intrat în vigoare imediat după miezul nopții, oferă autorităților posibilitatea de a desfășura forțele armate alături de poliție pentru a contracara criminalitatea în creștere. […]