Altceva cu Adrian Artene | La porțile Orientului – modernizarea societății, a economiei, dar și a arhitecturii din Principatele Române de secol XIX

După înlăturarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Carol I a fost ales ca domnitor al Principatelor Române, în anul 1866, devenind apoi rege. Acesta a domnit timp de patru decenii, perioadă în care a pus bazele României Moderne. „Carol I vine cu un bagaj al arhitectului, al istoricului de artă, al omului de armată, al strategului, al […]

Ciolacu devine candidat oficial la șefia CJ Buzău. E sigur de sprijinul primarului Toma, deși i-a fost cel mai vocal critic (Video)

Fostul președinte al PSD, Marcel Ciolacu, a fost desemnat sâmbătă oficial candidatul social-democraților la președinția Consiliului Județean Buzău, în cadrul unei conferințe extraordinare a filialei județene la care a participat și liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu. Ciolacu a declarat că nu consideră candidatura sa un pas înapoi, ci „un pas din suflet”, prin care […]

Tânăra din Franța care a ucis o fetiță de 12 ani a fost condamnată la închisoare pe viață. „Cer iertare, este oribil ce am făcut”

Tribunalul din Paris a pronunțat vineri pedeapsa maximă împotriva lui Dahbia Benkired, în vârstă de 27 de ani, pentru violarea, torturarea și uciderea Lolei Daviet, o fetiță de 12 ani, în 2022. Este pentru prima dată în Franța când o astfel de sentință este aplicată unei femei. Femeia a fost arestată pentru violarea, torturarea și uciderea […]

Legătura dintre intestin și deficitul de fier: Anemia prezentă chiar și cu o dietă adecvată

Deficitul de fier este una dintre cele mai frecvente cauze de oboseală, anemie și scădere a capacității de concentrare, însă puțini știu că nu întotdeauna provine dintr-o alimentație săracă în fier. În numeroase cazuri, problema reală este digestivă: organismul nu mai poate absorbi corect fierul din alimente, din cauza inflamației intestinale, disbiozei, gastritei atrofice sau […]

Ce spune Nicușor Dan despre pensiile magistraților, dronele Rusiei, salariul minim și surpriza de la Cotroceni (Video)

Foto: Facebook/Nicușor Dan Sprijină jurnalismul independent Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri seara, la Iași, că o decizie privind creșterea salariului minim ar putea fi luată după verdictul Curții de Justiție a UE din noiembrie, subliniind că măsura trebuie discutată între Guvern, patronate și sindicate pentru a evita pierderi de locuri de muncă. Referitor la […]