CNSAS a reacţionat marţi la apariția unui document din care rezultă că primarul Capitalei, Nicuşor Dan, ar fi colaborat cu Securitatea când avea 17 ani.
Colegiul CNSAS subliniază că acest document nu a fost eliberat de instituţie şi că va face verificări urgent referitoare la autenticitatea sa.
„În contextul apariției în spațiul public a documentului intitulat ”RAPORT- privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică” ( 9-21 iulie
1988), Colegiul C.N.S.A.S. face următoarele precizări:
- Documentul menționat nu a fost eliberat de C.N.S.A.S.;
- Având în vedere suspiciunile referitoare la autenticitatea documentului, Colegiul C.N.S.A.S. a dispus verificarea cu celeritate a tuturor informațiilor conținute de acesta, respectând procedurile interne;
- Rezultatul verificărilor va fi făcut public după finalizarea procedurilor prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat CNSAS…






















