USR a anunţat vineri că a depus o cerere prin care solicită constituirea unei comisii de anchetă în Parlament privind „intervenţia” ministrului Educaţiei, Ligia Deca, în subiectele de la Bacalaureat. Și președintele USR, Elena Lasconi, i-a cerut premierului Marcel Ciolacu să nu închidă ochii la acuzațiile care se aduc și să se implice să lămurească situația.
„O anchetă credibilă de presă a arătat că ministrul ar fi trimis ‘emisari’ în Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie pentru a vedea subiectele secretizate, iar autorilor li s-ar fi cerut să-şi prezinte subiectele ‘pentru verificare’ astfel încât ‘situaţia de la evaluarea naţională să nu se mai întâmple’.
Este prima dată când unui ministru al Educaţiei i se aduc asemenea acuzaţii, de implicare directă şi de sabotaj în legătură cu examenul de Bacalaureat. Cei care trebuie să asigure integritatea, securitatea şi conformitatea subiectelor sunt acuzaţi că fac…






















