România a mai trecut prin acest moment de ușurare și entuziasm, în 1996, când Emil Constantinescu a fost considerat revanșa pe care societatea reușește să și-o ia, la cinci ani după ce urmașii fostului regim, din nomenclatură și din Securitate, reușiseră cameleonic să infiltreze statul.
Învinși în 1996, retrași în subteranele puterii, aceștia au reușit, în cei patru ani de mandat al lui Constantinescu, să-și pregătească revenirea, numai că acum știau, la fel cum a înțeles și Viktor Orban după ce a pierdut o dată puterea, că trebuie să-și construiască pârghii mult mai profunde în instituțiile politice, administrațiile locale și, foarte important, în instituțiile sociale și culturale.
Aveau nevoie de subculturile care să creeze un electorat slăbit democratic, a cărui marginalizare să fie tot sub controlul lor. Strategia este cea folosită și în național-ceaușism, cu cenaclul Flacăra, o supapă de libertate controlată atent de…
