Polițistul Marian Godină a anunțat public că a depus o plângere penală împotriva deputatului AUR Dan Tănasă, acuzându-l de incitare la violență, ură sau discriminare, în urma unei postări controversate făcute de parlamentar pe rețelele sociale. Consiliul National pentru Combaterea Discriminării s-a autosesizat în acest caz, dar apoi a decis să suspende procedura.
Dan Tănasă a publicat, marţi, pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care îndemna românii să „refuze comanda dacă nu e livrată de un român” și să nu „încurajeze importul de muncitori necalificați din Asia și Africa”.
Postarea a stârnit numeroase reacții critice, fiind acuzată că promovează rasismul și xenofobia.
În plângerea penală, Godină susține că mesajul „incită în mod clar la discriminarea muncitorilor din Asia și Africa”, faptă care intră sub incidența articolului 369 din Codul Penal. Acesta prevede pedeapsa pentru „incitarea publicului, prin orice…






















