Dacă e nemulțumit de activitatea Executivului, PSD are posibilitatea să depună moțiune de cenzură și să facă o majoritate în Parlament cu AUR, pentru ca Guvernul să plece, a spus joi premierul Ilie Bolojan.
Premierul a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 despre neînțelegerile pe care le are cu președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, după ce acesta a avertizat că, în lipsa colaborării cu sistemul de justiţie, proiectul privind pensiile speciale riscă din nou respingerea la Curtea Constituțională şi atunci Guvernul chiar trebuie să plece.
„Eu pot să plec mâine, dar să mi să spună care sunt soluțiile geniale care corectează aceste lucruri și nu deranjează pe nimeni”, a spus premierul.
„Sigur, în condițiile în care orice partid consideră ca Guvernul nu își face datoria are posibilitatea să depună moțiune de cenzură și să facă o majoritate în Parlament cu AUR, cu cine se poate, ca Guvernul să plece. Nu e o problemă.
Dar vă…






















