Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți că în ședința de coaliție s-a hotărât înființarea unei comisii din care să facă parte reprezentanți ai aleșilor locali și care să elaboreze un punct de vedere cu privire la construcția bugetului de stat pe anul 2026.
Grindeanu a fost întrebat dacă noua creștere de taxe în plan local va face vreo diferență la buget.
”Am propus ieri și au acceptat o comisie. De aceea vă spuneam că ieri în coaliție, pe de o parte, au fost lucruri acceptate, pe de altă parte – am cerut clarificări și poate se ajunge și acolo. Noi am cerut să se întâmple o comisie cu aleșii locali, cu reprezentanți ai consiliilor județene, primarii de municipii, de orașe și de comune, care să vină cu un punct de vedere privind construcția bugetului.
Știți că s-au mărit și știu toți românii că s-au mărit taxele locale cu 70%, cerința primarilor e să rămână acei bani la autoritățile locale. Aceia rămân, doar…






















