Soarta Guvernului la moțiunea de cenzură de marți rămâne incertă, iar diferența ar putea fi făcută de câteva voturi, spune prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu. El susține că, în acest moment, tabăra care vrea să respingă moțiunea este la limită.
Într-o intervenție la Antena 3, Ciucu a declarat că „în acest moment se joacă” și că „lipsesc între cinci și zece voturi ca să nu treacă”, sugerând că rezultatul final depinde de negocierile din ultimele zile.
Liderul liberal a admis că pot apărea „defectări” de ambele părți, ceea ce face ca votul să fie greu de anticipat.
„Nu oferim posturi sau bani”
Întrebat ce le oferă PNL parlamentarilor pentru a nu susține moțiunea, Ciucu a respins ideea unor negocieri bazate pe funcții sau avantaje materiale. El a spus că liberalii mizează pe „un vot de conștiință” și pe ideea de „demnitate”.
„Nu le oferim posturi, nu le oferim bani, nu le oferim contracte”, a declarat…






















