Petrișor Peiu a explicat că România ar trebui mai întâi să îndeplinească criteriile necesare, iar abia apoi să înceapă o dezbatere serioasă privind trecerea la moneda euro.
„AUR crede că nu este momentul potrivit să avem această discuție, pentru că nu îndeplinim niciuna din condiții. Dacă am îndeplinit condițiile, ar trebui să avem o dezbatere serioasă”, a declarat Peiu la Digi24.
Criteriile pentru euro, indicator al sănătății financiare a statului
Senatorul AUR a spus că aceste criterii sunt importante în primul rând pentru sănătatea financiară a statului, nu doar pentru trecerea la moneda unică.
„Criteriile alea de trecere la euro sunt criterii de sănătate financiară, nu neapărat de trecere la euro. Adică eu trebuie să am în vedere acele criterii, nu pentru că ele mă duc în zona monedei unice, ci pentru că pe aia e sănătatea financiară a unui guvern, a unei administrații”, a spus Peiu.






















