Directorul SRI, Eduard Hellvig, și-a anunțat demisia, iar în mediul politic și jurnalistic de la București se vorbește despre o nouă carieră politică pregătită pentru el.
La Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT)e posibil să se discute situația de la vârful celui mai mare serviciu secret autohton, iar între timp președintele și liberalii vor pregăti un nou nume pentru fotoliul de șef al Serviciului Român de Informații (SRI).
Această funcție este prin algoritm destinată PNL, fiindcă la vârful Serviciului de Informații Externe se află Gabriel Vlase, fost deputat PSD între 2004 și 2018.
Eduard Hellvig are 48 de ani și a avut două mandate în fruntea SRI, din 2015 până acum. Când și-a anunțat demisia, a vorbit despre pericolul „pietrificării în funcție” care poate duce la „pierderea contactului cu realitatea socială”.
Hellvig a spus că în a avut acces „la un volum semnificativ de informații sensibile”, dar…






















