Printre temele-cheie de pe agendă s-au numărat reformele structurale, politica fiscală, coordonarea economică, pieţele financiare şi alte teme relevante pentru dezvoltarea economicã durabilă şi prosperitatea Uniunii Europene.
„Am susţinut în cadrul discuţiilor necesitatea unor reforme structurale care sã promoveze o creştere economică durabilă şi echitabilă. Este foarte importantã coordonarea economică între statele membre, pentru a consolida rezilienţa şi stabilitatea în faţa provocãrilor de care ne lovim. Politica fiscală a fost, de asemenea, un subiect important al discuţiilor noastre. Am reiterat angajamentul României de a menţine o politică fiscală responsabilă, care sã asigure echilibrul dintre nevoile financiare ale statului şi sprijinul acordat cetăţenilor şi sectorului privat. În acelaşi timp, am subliniat importanţa promovării unor politici fiscale juste şi echitabile pentru a stimula investiţiile şi…






















