Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea privind protestele, iniţiată de liberalii Lucian Bode şi Nicolae Ciucă, a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Proiectul a fost atacat la CCR de către USR şi Forţa dreptei, dar judecătorii Curţii au respins sesizarea.
Prin modificările aduse Codului Penal, sunt instituite noi situaţii în care legitima apărare este prezumată și cresc sancțiunile pentru unele infracţiuni contra persoanei şi contra patrimoniului, pentru infracţiunile de ultraj, ultraj judiciar şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Iată noile prevederi:
- Fapta persoanei care, în public, prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
- Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la unu…






















