Cel puțin 189 de cadavre au fost scoase, în stare de descompunere, dintr-o casă funerară din Colorado, care oferă servicii de înmormântare ecologică. Inițial, oficialii raportaseră un număr de 115 trupuri neînsuflețite, în urmă cu două săptămâni.
Casa funerară „The Return to Nature” FOTO Twitter/ ABC News
Autoritățile au intervenit după ce oamenii din împrejurimile casei funerare ecologice „The Return to Nature” au raportat un miros urât, insuportabil, notează BBC News.
Un oficial a descris scena ca fiind „oribilă” și „periculoasă”. FBI-ul ajută la identificarea cadavrelor nou găsite.
Situată în Penrose, Colorado – la aproximativ 48 de kilometri sud de Colorado Springs – casa funerară este specializată pe înmormântări în care nu sunt folosite substanțe chimice, inclusiv lichid de îmbălsămare și unde rămășițele sunt îngropate într-un sicriu biodegradabil.






















