Misiuni secrete, blesteme și o problemă trecută sub tăcere. Mărturii despre rănile aparent inexplicabile ale artileriștilor americani care au tras asupra Statului Islamic

Soldați din mai multe unități de artilerie americane s-au întors din misiunile din Siria și Irak împotriva Statului Islamic suferind de coșmaruri, atacuri de panică, depresie și chiar halucinații, deși nu au participat propriu-zis la lupte, a arătat o investigație NYT. Totodată, aceștia au descris emoții copleșitoare și sentimentul de a fi fost blestemați după ce au lansat zeci de mii de proiectile asupra teroriștilor.

Interviurile cu peste 40 de veterani și cu familiile acestora au scos în evidență modul în care armata SUA s-a străduit să stabilească cauzele unor simptome psihologice destul de serioase și la prima vedere inexplicabile. Au fost făcute teste pentru sindrom post-traumatic și leziuni cerebrale, deși aparent acestea nu ar fi avut sens în cazul unor trupe aflate la kilometri distanță de linia frontului, care nu se aflau ele însele sub foc, nu fuseseră rănite în luptă directă și de cele mai multe ori nici măcar nu…

Citeste mai mult

Ştiri similare

Ultimele stiri

Alegerea redactorului