Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, aflat la putere de două decenii şi încurajat de succesul său militar în Karabah, a fost reales miercuri fără surpriză pentru un al cincilea mandat, cu peste 90% din voturi, conform rezultatelor oficiale, relatează AFP şi Reuters.
Ilham Aliev a primit al cincilea mandat FOTO EPA EFE
Ilham Aliev, în vârstă de 62 de ani, care a preluat puterea la moartea tatălui său în 2003, a obţinut 92% din voturi în urma scrutinului de la care opoziţia a fost absentă, potrivit rezultatelor după numărarea buletinelor de la aproape toate secţiile de votare.
„Poporul azer l-a ales pe Ilham Aliev ca preşedinte al ţării„, a declarat şeful Comisiei Electorale Centrale, Mazahir Panahov, într-o conferinţă de presă.
Participarea la vot a fost de 67,7%, a adăugat el.
Mii de susţinători ai preşedintelui au sărbătorit victoria sa miercuri seara pe străzile capitalei Baku.
La alegeri au participat…






















