Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în plenul Parlamentului European, că UE rămâne, prin excelenţă, un spaţiu al liberei circulaţii, iar ridicarea controalelor pentru români la frontierele aeriene şi maritime trebuie urmată, în mod firesc, în cel mai scurt timp, de eliminarea controalelor de la frontierele terestre, pentru că doar astfel vom avea reflectarea corectă şi concretă a contribuţiei pe care România o aduce la consolidarea securităţii întregii Uniuni.
”Vă mulţumesc, doamnă preşedinte Metsola, pentru că mi-aţi oferit ocazia de a reveni în centrul democraţiei europene, la începutul unui an crucial pentru viitorul Uniunii Europene!
Ca şi în urmă cu cinci ani, când m-am adresat plenului Parlamentului European, vreau să reafirm încrederea mea şi a poporului român în valoarea acţiunii europene unite şi solidare, în puterea incontestabilă a unei singure Europe”, a spus preşedintele, în plenul PE.
Şeful statului a…






















