Mișcarea anticolonială din Rusia se bazează pe solidaritate interetnică în lupta sa de eliberare de sub tutela Kremlinului, relatează Meduza, o publicație rusă independentă nevoită să activeze din Letonia din cauza represiunii duse de Vladimir Putin.
Membri ai Batalionului Siberian, o componentă a mișcării anticoloniale din Rusia FOTO EPA-EFE
„La începutul activismului meu, anticolonialismul însemna pentru mine doar să învăț istoria poporului meu și să readuc acasă soldații (aflați în prima linie a câmpului de luptă din Ucraina, n. red.). Acum înseamnă mult mai mult decât atât”, spune Viktoria Maladaeva, cofondatoare a fundației internaționale anti-război Bureatia Liberă.
„Acum este vorba de a da voce popoarelor indigene, de a le oferi mai multă autonomie pentru a le permite să fie stăpâne pe destinul lor și apărătoare ale demnității lor. Nu vreau ca oamenii noștri să se mai simtă ca «frații mai mici» ai…






















