Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legile pentru modificarea şi completarea Codurilor Penal și de Procedură Penală.
Pe 28 iunie, Camera Deputaţilor a reexaminat şi readoptat actul normativ, după ce Curtea Constituţională a decis admiterea parţială a unei sesizări privind modificarea Codului penal, prin care infracţiunea de abuz în serviciu poate fi incriminată şi fără să existe un prag valoric, judecătorul fiind cel care poate decide în legătură cu gravitatea faptei.
Actul normativ promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis poate fi accesat AICI.
CCR a stabilit pe 17 mai că „instanţele judecătoreşti pot remedia prin interpretare – cu luarea în considerare a deciziilor Curţii Constituţionale – inconsistenţele şi incongruenţele existente în textele de incriminare”.
Prin urmare, legea promulgată de către şeful statului prevede la art. 297 că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu,…






















