Treisprezece presupuşi baroni ai drogurilor, bănuiţi că sunt responsabili ai Cartelului Balcanilor care a expediat în Europa mari încărcături de cocaină provenind din America de Sud, au fost arestaţi joi în Serbia, a anunţat poliţia, conform AFP.
Foto: Shutterstock
Operaţiunea de prindere a traficanților de droguri, realizată în întreaga Serbie în cooperare cu agenţiile europene Europol şi Eurojust, a permis destructurarea „principalei organizaţii criminale de trafic de droguri din Balcani”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne.
Persoanele arestate, doi responsabili şi unsprezece şefi de bande din cartel, se numără printre cei mai mari traficanţi de droguri din Balcani, potrivit ministerului.”Cartelul este, în opinia noastră, responsabil de expedierea în Europa a mai multor încărcături de cocaină provenind din Columbia, Brazilia, Ecuador, dar şi din Africa de Vest„, a declarat ofiţerul de poliţie Ninoslav Cmolic…