Ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Kuzmin, a comentat ironic convocarea sa la Ministerul Afacerilor Externe, afirmând că subiectul conversaţiei nu a fost clar definit şi că a fost cel mai vag demers pe care l-a întâlnit în timpul şederii sale în România.
„Într-o formă impersonală şi vagă” ni s-a prezentat afirmaţia că, potrivit reprezentantului MAE, comunicarea ambasadei a fost prea creativă, emoţională şi greşită, a declarat Kuzmin, într-un interviu acordat agenţiei de presă TASS.
„Întrucât subiectul conversaţiei nu a fost clar definit, am putut doar ghici că discursul se referă la reacţia noastră la acţiunile europarlamentarilor români şi ale părţii române în general, în timpul pregătirii şi adoptării recentei rezoluţii a Parlamentului European privind returnarea aurului românesc însuşit ilegal de Rusia în urmă cu mai bine de 100 de ani”, a afirmat diplomatul rus.
„Acesta a fost cel mai vag demers pe care l-am…