Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a iniţiat şi pus în transparenţă decizională un proiect de ordin cu caracter normativ menit să stabilească un mod mai strict de informare a consumatorilor care doresc să achiziţioneze obiecte din metale şi pietre preţioase.
„În urma desfăşurării unor acţiuni de verificare a modului în care este respectată legislaţia în vigoare la comercializarea obiectelor din metale şi pietre preţioase, Direcţia Generală Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană din cadrul ANPC, a propus emiterea unei reglementări suplimentare a modului de informare a consumatorilor, la momentului achiziţiei unor astfel de obicte, urmând a fi precizat, pe etichetă, greutatea metalului preţios şi greutatea pietrei sau a pietrelor montate, pentru fiecare obiect aflat la comercializare pe piaţa naţională. Aceste informaţii au rolul de a ajuta consumatorii să facă alegeri în…






















