Potrivit ANRE, în prezent sunt în derulare un număr de 171 de acţiuni de control din care 77 de acţiuni de control de tip verificare, 45 de acţiuni de control de tip inspecţie, în baza Programului anual de control; 49 de acţiuni de control de tip supraveghere, în baza sesizărilor diverselor structuri din ANRE.
„Printre principalele acţiuni de tip verificare, în sectorul energiei electrice, se regăsesc 18 acţiuni de control la operatori economici pentru verificarea respectării, în perioada 01.01.2023-30.10.2023, a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă nr. 27/2022, respectiv: 6 furnizori având ca tematică de control modul de stabilire a preţului plafonat la consumatorii non-casnici; (…) 4 furnizori având ca tematică de control respectarea preţului plafonat în ofertele-tip adresate consumatorilor de pe pieţele concurenţiale, SU, FUI (…), 4 furnizori având ca tematică de control modul de prognozare a consumului lunar şi a…






















