Biden recunoaște în premieră că a renunțat la o nouă candidatură la presiunea taberei democrate

Preşedintele american Joe Biden recunoaşte în premieră că a renunţat la al doilea mandat în urma unor presiuni ale taberei democrate, din cauza vârstei sale şi ”pericolului” unei victorii a lui Donald Trump.

Şeful statului american, care a abandonat la 21 iulie cursa la fotoliul de la Casa Albă, a explicat într-un interviu difuzat duminică de postul CBS News că parlamentari democraţi şi-au exprimat termeri grave cu privire la şansele lor de a fi realeşi în alegerile parţiale care au loc în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale, la 5 noiembrie.

”Un anumit număr dintre colegii mei democraţi din Camera Reprezentanţilor şi din Senat au crezut că le voi aduce prejudicii”, a recunoscut el, citând-o pe Nancy Pelosi.

Pelosi a recunoscut săptămâna trecută că a avertizat că Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, nu conduce ”pe drumul către victorie”.

De trei săptămâni, presa americană scrie că Pelosi – care nu l-a susţinut pe Joe Biden în…

Citeste mai mult

Ultimele stiri

Alegerea redactorului