
Bucharest Half Marathon unește peste 10.000 de oameni
Toate cele patru curse din cadrul Bucharest Half Marathon 2025 au ca punct de plecare Bd. Libertății. Persoanele cu dizabilități pot participa în competiție și au acces la curse dedicate.

Toate cele patru curse din cadrul Bucharest Half Marathon 2025 au ca punct de plecare Bd. Libertății. Persoanele cu dizabilități pot participa în competiție și au acces la curse dedicate.

Publicul italian l-a primit cu mult entuziasm, iar Sinner a declarat că a fost un „sentiment uimitor” să joace din nou. Suspendarea a fost acceptată ca urmare a unei contaminări

Ioana Sîngeorzan a obținut bronzul la simplu la Campionatul European U21 de la Bratislava. Este a doua medalie pentru sportiva română, după cea de la dublu feminin. România ajunge astfel

Ancelotti este unul dintre cei mai de succes antrenori din istorie, cu multiple titluri câștigate în Europa. El va prelua Brazilia într-un moment dificil, cu echipa clasată pe locul patru

Victoria cu 6-3 6-4 a fost a 22-a consecutivă a numărului unu mondial. Sinner a scris „Che bello” (Cât de frumos) pe obiectivul camerei la sfârșitul meciului. „A fost uimitor
Ea va fi decorată luni de președintele interimar Ilie Bolojan pentru întreaga activitate sportivă. Cristina Neagu este considerată de numeroși specialiști cea mai bună jucătoare de handbal din istorie. Principalele

Cristina Neagu va fi decorată luni, 12 mai 2025, cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național „Steaua României”. Sportiva de 36 de ani, care se va retrage

Repriza a doua a fost una cu multe ocazii mari de gol și cu un final tensionat. Mbappe a marcat în minutul 70. După două goluri anulate, câte unul de

4.000 de bijuterii unicat te așteaptă la Târgul AUTOR până la finalul zilei. AUTOR este singurul târg de bijuterie contemporană din sud-estul Europei. 70 de designeri din peste 25 de

Răducanu va da în optimile de la Foro Italico peste Coco Gauff, a patra favorită de la Roma. Răducanu a practicat un tenis agresiv și precis. Emma a cedat un










