Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a declarat vineri, într-un clip postat pe pagina sa de Facebook, că este evident că nu apare în povestea socrilor săi, cercetaţi de DNA după ce au încercat să o mituiască pe mama judecătoarei din dosarul său. Edilul a mai precizat, referindu-se la flagrantul în care a fost prinsă soacra sa, că „ai impresia că justiţia e ca la piaţă” şi că „te trezeşti să învârţi prăjituri şi să le împachetezi în bani”.
„Faptul că nu apar în această poveste este evident, pentru că, din punctul meu de vedere, nu ştiu ce au avut oamenii ăştia în cap. Au vrut să-mi facă cadou o astfel de chestiune şi au considerat că cineva ar aprecia astfel de cadouri. Deci eu consider că din perspectiva mea ca şi cetățean, respectiv din perspectiva mea, ca şi primar al municipiului Baia Mare, din perspectiva mea, ca şi om care se afla la un moment final într-un dosar care urmează a fi evaluat şi a se…






















