Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a explicat că negocierile privind rotativa guvernamentală vor fi cu siguranţă reluate, în cazul în care sindicaliştii din educaţiei acceptă oferta Guvernului privind majorările salariale.
Liderul social-democraţilor a mai precizat că speră ca rotaţia premierilor să aibă loc cât mai repede.
„Categoric da”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat miercuri la Parlament dacă vor fi reluate negocierile pentru rocada guvernamentală, în cazul în care sindicatele din Educaţie acceptă oferta Guvernului privind majorările salariale.
Chestionat dacă rămâne în vigoare protocolul sau vor fi iar negocieri privind împărţirea ministerelor, liderul PSD a răspuns: „În acest moment, avem un protocol. Nu avem altă decizie care să îl infirme. Presupun că fiecare dintre noi avem dreptul să şi vorbim, să şi negociem. În acest moment nu sunt discuţii despre modificarea protocolului”.
„În primul rând, să avem închisă greva…