Nicușor Dan și Ilie Bolojan sunt două „nuci tari”, Bolojan fiind „mai flexibil puțin”. PSD va arunca la alţii tot ce este nasol, îşi va aroga tot ce este pozitiv, în timp ce USR începe să se certe imediat cu PSD sau cu toată lumea. Totuși, coaliția va funcționa, cel puțin un an de zile, spune prim-vicepreşedintele PNL și primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu.
Două nuci tari
Ciprian Ciucu a fost întrebat, vineri, la Digi 24, cum se aşteaptă să funcţioneze relaţia preşedintelui Nicuşor Dan cu premierul Ilie Bolojan.
„Amândoi sunt două nuci tari, două caractere puternice, încăpăţânaţi, cu nişte principii foarte clare. Şi cred că aici va fi locul unde se vor întâlni şi aici îmi pun baza, în principii.
Pentru că Ilie Bolojan este un om corect, cred că mai flexibil puţin decât Nicuşor Dan, pentru că are o carieră de 30 de ani în spate şi politica e şi arta compromisului şi de a face lucrurile posibile, de a livra acele…






















