Diplomați europeni au transmis Kremlinului că NATO este pregătită să reacționeze cu forța maximă, în cazul unor noi încălcări ale spațiului său aerian, inclusiv prin doborârea avioanelor rusești.
Atac cu drone FOTO: Getty Images
Întâlnirea tensionată a avut loc la Moscova, unde trimiși ai Marii Britanii, Franței și Germaniei și-au exprimat îngrijorarea față de o incursiune a trei avioane de tip MiG-31 în spațiul aerian estonian săptămâna trecută. Oficialii citați au precizat că au ajuns la concluzia că violarea a fost o manevră deliberată, comandată de autoritățile ruse, scrie Bloomberg.
Autoritățile de la Moscova neagă că avioanele lor ar fi pătruns în spațiul estonian și susțin că nu încearcă să testeze NATO. De asemenea, Kremlinul a calificat incidentul separat în care drone au intrat în Polonia drept o eroare.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că zborurile militare…






















