Prim-ministrul Ilie Bolojan a reacționat la criticile privind alocarea a 168 de milioane de lei pentru 78 de instituții de spectacol, în timp ce sectorul social ar fi subfinanțat.
Bolojan a explicat, la News Pass de la B1, că este vorba despre o prevedere legală automată prin care 2% din impozitele colectate se repartizează anual pentru instituțiile de cultură.
Prim-ministrul a răspuns criticilor care au acuzat guvernul că acordă prioritate culturii în detrimentul asistenței sociale, calificând aceste afirmații drept „o prostie pentru cei care nu cunosc mecanismele administrative”.
Premierul a explicat că, potrivit prevederilor legale, din impozitele care se colectează la nivel național de la autoritățile locale, 2% se repartizează automat pentru instituțiile de cultură.
Există consilii județene sau primării care au instituții de cultură, în timp ce altele nu au astfel de instituții în localitățile lor sau sunt finanțate direct de la…






















