Își face curaj, își spune că anul ăsta va reuși să treacă de spectacolul grotesc de paiete, de calcule regionale și simpatii mai vechi sau mai noi și va ajunge în fața prințului.
Eurovisionul este, în fond, unul dintre cele mai bune basme politice ale continentului, care mistifică adevărul într-o manieră strălucitoare, iar Europa adoră astfel de aranjamente, pentru că își așază idealurile în vitrină, vorbește despre egalitate, solidaritate, diversitate și prietenie între popoare.
Concursul a prins viață la 24 mai 1956, la Lugano, în Elveția, cu doar șapte țări participante: Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg și Elveția, iar fiecare țară a trimis două cântece.
În spatele lui se afla EBU, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune, fondată în 1950 la Geneva, care, asemenea multor construcții europene, a început ca o soluție practică, dar s-a transformat rapid…
