În paralel, valoarea totală a importurilor de tutun brut şi prelucrat în 2022 a fost de circa 375 de milioane euro, menţinând contribuţia pozitivă a sectorului tutunului la balanţa comercială a României la o valoare de peste 1,1 miliarde de euro, spun oficialii BAT România, cel mai mare jucător de pe piaţa locală a tutunului.
Compania exportă circa 70% din volumele produse la Ploieşti, unde se află a doua cea mai mare fabrică din Europa a grupului, şi unde s-au investit până în prezent peste 500 de milioane de euro.
„BAT a investit peste 500 de milioane de euro în dezvoltarea permanentă a tehnologiei şi a liniilor de producţie din fabrica noastră din Ploieşti, iar în prezent circa 70% din produsele fabricate aici pleacă anual către export. Tot aici, BAT Investment (fabrica BAT Ploieşti) susţine direct circa 1.000 de locuri de muncă şi investiţii indirecte semnificative….






















