Guvernul lucrează la o hotărâre prin care chiria pentru locuințele de serviciu ale statului va fi recalculată, pentru prima dată din 2007, și va fi interzisă ocuparea acestora după ieșirea la pensie sau la părăsirea funcției care a justificat alocarea lor, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
„În privinţa locuinţelor de serviciu ale statului, despre care s-a făcut destul de multă vorbire în ultimele zile, va fi recalculată chiria, care nu a mai fost actualizată din 2007, şi va fi adusă la un nivel corect. Nu mă întrebaţi care e acela, vom vedea un nivel corect pentru actualitate”, a declarat Dogioiu, într-o conferință de presă susținută după ședința de guvern de joi.
Ea a precizat că hotărârea se află în lucru, dar premierul a decis ca modificările să fie implementate cât mai curând.
Context – chirii de 60 de lei pentru magistraţi cu pensii speciale
Declarațiile vin pe fondul scandalului legat de…






















