Preşedintele USR, Dominic Fritz, a invitat celelalte partide să formeze o comisie parlamentară pentru a găsi ”o formulă transpartinică şi consensuală” pentru o reformă administrativ-teritorială „istorică”. Propunerea este ca din 3.000 de primării care livrează puţin să facem 1.000 care livrează multe. Fritz consideră însă că PSD și parţial PNL nu vor să reformeze statul român, pentru că ei sunt „însuşi statul român nereformat”.
Declarațiile au fost făcute vineri seară, la Congresul USR de la Sibiu.
„După eşecurile electorale ale partenerilor noştri de coaliţie de anul trecut, toată lumea, cel puţin la Bucureşti, a spus: gata, am auzit vocea cetăţenilor, am învăţat, ne vom schimba. Dacă ne uităm la unele propuneri pe masa coaliţiei, mai ales acum, când construim bugetul de stat, mă întreb cât de mult chiar au învăţat.
Să fie clar: inflaţia record pe care am simţit-o cu toţii în ultimii ani nu a căzut din cer….






















