Atmosfera de la Beijing a fost foarte diferită de alte momente tensionate ale lui Donald Trump pe scena internațională, scrie The New York Times. Analiștii au comparat imaginile cu întâlnirea rece avută de Trump cu lideri NATO sau cu schimburile dure din Biroul Oval cu președintele Ucrainei. De asemenea, au lipsit strângerile de mână agresive devenite celebre în relația lui Trump cu alți lideri mondiali. În schimb, la Beijing, liderul american a părut să caute apropierea personală de Xi Jinping. „Trump transmitea aproape o dorință evidentă de a construi o relație personală cu Xi”, a declarat Melanie Hart, directoare în cadrul Atlantic Council.
Trump, mai expansiv. Xi, calculat și rezervat
Diferențele de stil dintre cei doi lideri au fost vizibile pe tot parcursul summitului. Trump a zâmbit frecvent, a aplaudat copiii care îi întâmpinau și l-a atins de mai multe ori…






















