Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îi solicită public şefului Statului Major, generalul Vlad Gheorghiță, să plece din funcţie, pentru că în acest moment „reprezintă o vulnerabilitate pentru Armata Română”.
Generalul Vlad Gheorghiță e anchetat de DNA într-un dosar în care este acuzat de complicitate la uzurparea funcției.
„Retragerea de la conducerea Armatei Române ar fi gestul firesc al unui militar aflat în situația generalului Vlad Gheorghiță.
Orice umbră de îndoială asupra conduitei sale profesionale reprezintă o vulnerabilitate pentru Armata Română.
În aceste momente, România nu își permite astfel de incertitudini la vârful structurilor de apărare”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat marți seară că nu are de gând să-l demită pe șeful Armatei și va analiza situația cu Nicușor Dan.
Radu Miruță a declarat că, deși legislația îi permite să propună schimbarea din funcție a…






















