Fabio Panetta, care a preluat conducerea Banca d’Italia în noiembrie, a declarat că inflaţia în zona euro scade mai rapid decât se aştepta, că provocările se intensifică pentru economia europeană deja stagnantă şi că datele recente „indică în mod clar o dezinflaţie în curs de desfăşurare”.
„Temerile că inflaţia se va opri din scădere după declinul rapid iniţial – «problema ultimului kilometru» – par acum nejustificate: inflaţia scade în acelaşi ritm sau mai repede decât a crescut”, a declarat Panetta într-un discurs susţinut sâmbătă la un eveniment din Genova, informează Financial Times.
El a adăugat că, după ce economia zonei euro a stagnat timp de cinci trimestre, cu sectorul industrial al regiunii „în recesiune” şi cu încetinirea creditării bancare, „dezinflaţia se află într-un stadiu avansat, iar progresul către ţinta de 2% continuă să fie rapid”.
„Se…