Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care permite organizarea referendumului local anunţat de primarul Nicuşor Dan în acelaşi timp cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe 24 noiembrie, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Camera Deputaţilor a adoptat, pe 29 octombrie, proiectul de lege, care are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.
Potrivit legii, alegătorii vor putea vota în aceleaşi secţii la referendumul local, dacă acesta are loc are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice.
Pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea «VOTAT» şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea «VOTAT» şi data scrutinului,…