Legea anti-proteste a lui Ciucă și Bode e constituțională, a decis CCR

Curtea Constituţională a respins, miercuri, sesizarea USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea de modificare a Codului Penal privind sancţionarea protestelor.

Magistrații au stabilit în unanimitate că obiecţia de neconstituţionalitate e neîntemeiată.

„În esenţă, Curtea a reţinut că majorarea limitelor speciale ale pedepselor penale şi reglementarea unor forme agravate ale infracţiunilor este de competenţa exclusivă a legiuitorului, conform atribuţiei sale constituţionale prevăzute la art.61 alin.(1) din Constituţie, atribuţie pe care acesta o exercită în acord cu politica penală a statului.

Totodată, Curtea a constatat că dispoziţiile Articolului unic pct.10 – cu referire la modificarea art.371 din Codul Penal – din Legea pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul Penal sunt clare, precise şi previzibile, nefiind contrare principiului securităţii juridice”, se precizează în comunicat.

Context

Parlamentarii USR şi Forţa…

Citeste mai mult

Ştiri similare

Ultimele stiri

Alegerea redactorului