Gerhard Karner, ministrul austriac de Interne, vine miercuri la Bucureşti şi va avea discuţii cu Lucian Bode, scrie presa austriacă, afirmând că preocuparea oficialului de la Viena este legată, în primul rând, de traficul de persoane şi de abuzuri în materie de politică de azil.
Vizita la Bucureşti este o premieră pentru ministrul Karner, care miercuri se va întâlni cu Lucian Bode, scrie exxpress.at.
Potrivit publicaţiei austriece, „tema principală va fi situaţia migraţiei în UE, în special lupta comună împotriva traficului de migranţi şi a abuzurilor în materie de azil, precum şi protecţia frontierelor externe”.
„România şi Austria doresc să continue să coopereze îndeaproape în domeniul securităţii. Obiectivul nostru comun este de a continua să exercităm presiuni asupra Comisiei Europene, în primul rând, pentru a face mai robustă gestionarea frontierelor externe şi de a sprijini ţări precum România în acest sens. Numai un…