Organizatorii concursului Miss Finlanda au retras oficial titlul deținut de Sarah Dzafce, la doar trei luni după ce aceasta câștigase ediția 2025, în urma unui val de critici generate de o fotografie considerată ofensatoare din punct de vedere rasial, notează complex.com.
Sarah Dzafce FOTO: Instagram
Potrivit postului public finlandez Yle, decizia a fost anunțată joi, 11 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Helsinki. Odată cu retragerea titlului, prima finalistă, Tara Lehtonen, a fost desemnată noua Miss Finlanda 2025.
Scandalul a izbucnit la finalul lunii noiembrie, după ce în mediul online a circulat o imagine în care Sarah Dzafce apare trăgându-și colțurile ochilor — un gest asociat frecvent cu batjocorirea trăsăturilor asiatice, în special a ochilor migdalați sau monolidali. Fotografia era însoțită de un mesaj în limba finlandeză care se traduce prin „mănânc cu un chinez”, fapt care a amplificat…






















