Peste 29.000 de ofițeri de poliție vor fi desfășurați pentru ca încoronarea celui de-al 39-lea monarh al Regatului Unit al Marii Britanii să aibă loc în condiții optime, ca parte a uneia dintre cele mai mari provocări de securitate.
Operațiunea este „extrem de importantă”, conform unui oficial. FOTO EPA EFE
Operațiunea, cunoscută sub numele de Golden Orb, va fi una dintre cele mai importante și mai mari desfășurări de securitate gestionate de poliția londoneză. Mai mult decât atât, această operațiune a fost pusă în aplicare încă de la începutul acestei săptămâni și se va sfârși luni, 8 mai.
Încoronarea regelui Charles al III-lea are loc, sâmbătă, 6 mai, la Londra, iar sute de mii de oameni sunt așteptați să se adune în centrul capitalei britanice. Conform AFP, inclusiv recunoașterea facială va fi utilizată pentru a identifica prezența „persoanelor căutate pentru infracțiuni sau cu mandat de arestare„,…