Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a respins categoric scenariile vehiculate în spațiul public privind o eventuală schimbare a premierului Ilie Bolojan, avertizând că disputele din interiorul Coaliției riscă să submineze stabilitatea politică și economică a României.
Invitat luni seară la Antena 3, Nazare a declarat că, în interiorul Partidul Național Liberal, „nici nu încape discuție” despre înlocuirea unui premier care are rezultate și care a reușit să mențină echilibrul guvernării.
„Nu se pune problema să pui în pericol un premier cu rezultate”
Ministrul Finanțelor a subliniat rolul central jucat de Ilie Bolojan în gestionarea actualei formule de guvernare, insistând asupra importanței continuității.
Potrivit lui Alexandru Nazare, premierul „a condus acest proces, a discutat cu toate partidele și a reușit să țină un echilibru important”, iar ideea unei schimbări ar transmite un semnal periculos, într-un moment economic…






















